Sincera sa fiu, sunt si eu o fufa. In perceptia mea, fufa ar insemna o femeie preocupata mai mult decat ar trebui de aspectul sau exterior si de vestimentatie. Tocmai la astfel de femei se adreseaza randurile urmatoare. Am descoperit in Chisinau doua copile care stiu sa faca minunicu mainile lor. Nu-şi cumpără haine de vreo cinci ani. Tot de atata vreme nu iau nici un ban de la parinti. Plus la toate, îmbracă cele mai snoabe italience.
În mâinile lor, croşeta cunoaşte viteze astronomice. Cât ai zice peşte, o piesă este gata. Iar cu puţintică răbdare, un car de imaginaţie şi altul de măiestrie – o lucrare manuală de toată frumuseţea. Este originală, irepetabilă, iar cea de o poartă – absolut irezistibilă.
„Lucrul manual este simţit de cel de îl face şi poartă o încărcătură de energie de nepreţuit. Ceea ce e facut la maşină este cu totul altceva. Mai ales acum, când există utilaje dintre cele mai performante. În lumea modei, tocmai lucrul manual este foarte preţuit,” spune Tatiana, sora cea mai mică.
Sunt surori, ambele studente şi ambele meşteriţe de prima clasă. Stau într-o garsonieră la Buiucani, de ani buni nu contează pe bani de la părinţi, îşi confecţionează cu mîinile proprii întreaga garderobă şi au toate şansele să cucerească acest oraş.
„Doar blugii şi lenjeria mi-o cumpăr. În rest, întreaga mea garderobă este confecţionată cu propriile mele mâini. Totul – începând cu accesurii şi terminând cu hainele de iarnă. Când aveam şase ani, o tot tachinam pe mămica să mă înveţe să croşetez. Pentru că ea ştia să împletească doar la andrele, a trebuit să aştept când voi merge la şcoală să învăţ croşeta, de la profesoara de educaţie tehnologică. Primele lucruşoare pe care mi le-am confecţionat au fost o geantă şi o bluziţă. Nu erau tocmai reuşite, dar le-am purtat cu mult drag. În general, hainele se confecţionează mai greu decât alte articole precum cuverturile sau feţele de masă. Trebuie să le mulezi după forma corpului. Pentru că nu au elasticitate,” spune Georgeta, cealaltă dintre sorurile meşteriţe.
Georgeta povesteşte că iniţial, când a venit la Chişinău, s-a înscris la o faculate de limbi străine, dar a simţit că nu este ceea ce şi-ar dori. A trebuit să întrerupă studiile, să lucreze un an în alt domeniu şi abia după aceasta să meargă la o facultate de profil artistic. Acum este mulţumită. Faculatea i-a dat siguranţă în mâini. Ştie exact ce are de făcut şi de aceae îi este simplu să lucreze. Treptat a contaminat-o şi pe sora cea mai mică, care nu prea manifesta interes pentru lucrul manual. Acum toate articolele de vestimentaţie sau accesorii le gândesc şi le confecţionează împreună.

Aceasta rochie neagră este cea mai tare piesă din colecţia Georgetei. O poartă, pe rand, ea si sora ei, precum şi alte cîteva tinere din Roma sau Milano. Le-a croşetat Georgeta, iar în Italia au ajuns graţie unei colaborări a meşteriţei moldovence cu o întreprindere din această ţară. Materie primă italiană de cea mai înaltă calitate plus dibăcia meşteriţelor moldovence şi ţinuta este gata. Ce-i drept, acolo costă sute dacă nu mii de euro. La meşter ajunge de zeci de ori mai puţin. „La acest moment sunt mulţumită. Pe urmă mai vedem. Multe dintre cunoştinţele noastre ne sugereajă să deschidem o afaceredupă încheierea studiilor . Ne gandim la un butic în care să vindem lucruri manuale. Nu ştiu dacă va fi posibil, dar ne-am dori. Cel mai mult imi doresc să ajung la o prezentare de modă la Milano. Nu neapărat cu o colecţie proprie, ci cel puţin să inspir aerul unui astfel de eveniment.”
Mda, as vrea si eu sa-mi confectionez haine si sa nu dau bani nebuni pe “boarfele” de aici a caror preturi sunt extrem de exagerate.Insa minile mele nu sunt atat de didace! Felicitari fetelor si ma bucur pentru talentul lor…
Обидно за девочек. Это очень трудная и кропотливая работа – вязать крючком. А за их счет наживается кто-то другой. Если бы была возможность им самим напладить контакты с Италией, я думаю было бы справедливо.
Da, cu fufa ai remarcat foarte bine..Cit de mult nu am vrea sa fim diferite, sa ne insuflam ca valorile sunt altele si ca de fapt conteaza ce ai in cap, de cit ce ai pe tine, totusi la un moment dat ajungi sa te prinzi ca este exact invers. Femeia e femeie, iar frumusetea pentru ea conteaza cel mai mult..ca sa te simti bine, cel putin, si ca sa poti, eventual, cistiga din asta..
Ce subiect fine!
doar ca pe mine m-a dus cu gindul nu la fufa ci la un exemplu frumos de a te descurca la noi in tara. bravo fetelor, in primul rind pentru ca s-au orientat la timp (in putin timp, anume lucrul manual va fi cel mai apreciat)spre o ocupatie care poate deveni si profiatbila, in la doilea rind pentru rabdare si, in al treilea rind, pentru puterea de a visa. mi-ar placea si mie sa ma numar printre privitorii colectiei lor pe podiumurile milaneze. bravo si tie ca le-ai descoperit si le mediatizezi.
Fainutza istorioara.Apropo de fufe, chiar zilele astea analizam fetele pe care le vad in strada shi ma gandeam,ca nicaieri in lume nu se pune pe vestimentatzie shi pe “look” un pretz mai mare decat in Moldova,uneori chiar exagerat. Asta este si un punct care strainii il remarka “bouche be” cum ar zice frantzuzul. Nu pot intzelege in ruptul capului, mai ales ashtia mai vestici.
PS: “Fufa” dupa DEX este -”Femeie uşoară, neserioasă” – si are sens depreciativ. Nici eu, insa nu shtiu, un echivalent potrivit in romana pentru “modnitza” din rusa.
Прикольно. Неужели это эксклюзив для блога?
Pentru fufe aparent, da in spate ce fain!
Adica, presupun ca daca esti o fufa in o asemena ipostaza e foarte clar ca depui si un efort mai interesant decat a fi o simpla tata. Adica lucrul manual contribuie atat de armonios la intretinerea “ambalajului” exterior…
As zice “la mai multi si la mai ingeniosi” oameni de asa gen si de o atare tenacitate!
Apopos de ceea ce putem sau nu face pentru a schimba oarecum situatia in tara noastra.
Personal cred ca de la lucrurile simple se poate demara ceva mai mare…
Asa ca trebuie sa avem inititativa si in alte domenii.
Mi-a placut articolul pentru cumva serveste pe post de “stimulator”…
Sunt incintata de articolul tau, din mai multe motive:crosetarea m-a pasionat si pe mine, desi mari minuni n/am creat, le-as cere o consultatie fetelor, m/ar interesa datele lor de contact.
Fine. Este ceva ce mâ interesează. Lucrurile confecţionate manual au mai mult suflet, sunt speciale, iar fetele din povestea pe care ne-ai povestit-o sunt nemaipomenite şi au curaj. Sunt un exemplu pentru toţi, în special pentru cei care doar se plâng, dar nu încearcă să facă ceva pentru a reuşi.
[...] Povesti de viata Am aflat astazi ceva nou despre doua surori care viseaza ca hainele pe care le croseteaza sa ajunga pe podiumul modei la Milano. Visul lor este extraordinar, dar si mai fine mi se pare pasiunea cu care muncesc si maturitatea de care dau dovada la o virsta atit de visatoare. Nu depind financiar de parinti si nu cheltuie bani pe haine, deoarece si le confectioneaza de sine statator. E admirabil cum incearca sa se descurce aici, in tara, si nu cauta ca majoritatea tinerilor aventuri pe meleaguri indepartate. Daca doriti sa aflati mai multe despre surorile descurcarete, cititi articolul scris de colega mea de la Scoala avansata de jurnalism, Liliana Barbarosie , intitulat “Pentru fufe” la adresa [...]
[...] despre lumea din jur si un punct de vedere profesionist asupra evenimentelor actuale. Totodata, numai aici veti gasi o denumire excluziva a noastra, fetelor, celor care exceleaza in straduinta lor [...]
Hallo!
ich finde es toll daß ihr eure Kleider selber macht.Ich verstehe rumänisch kann mich aber nicht so gut ausdrücken ,deshalb schreibe ich auf deutsch.
Ich würde mich freuen wenn ihr mir antwortet.
Lucruri manuale finde ich gut.Toate cele bune.
Susanna
Fufa nu este femeia care este preocupata mai mult decat ar trebuie de vestimentatia si exteriorul ei, care oricum sunt cam acelasi lucru. Fufa ii spui unei femei care e josnica, sau tarfa sau tztatza…Poate te refereai la femeia in general, pt ca acum mai toate dintre noi ne aranjam si punem pret pe infatisarea noastra. Si nu inteleg care e pana la urma rostul articolului??
Ai spus ca esti la Jurnalism si asta nu e exprimare demna de un comunicator. Cum ai vb mai sus iti poate vorbi si o “fufa”. Demonstreaza mai mult decat atat. Poti!