pentru fufe ianuarie 24, 2007

Sincera sa fiu, sunt si eu o fufa. In perceptia mea, fufa ar insemna o femeie preocupata mai mult decat ar trebui de aspectul sau exterior si de vestimentatie. Tocmai la astfel de femei se adreseaza randurile urmatoare. Am descoperit in Chisinau doua copile care stiu sa faca minunicu mainile lor. Nu-şi cumpără haine de vreo cinci ani. Tot de atata vreme nu iau nici un ban de la parinti. Plus la toate, îmbracă cele mai snoabe italience.

În mâinile lor, croşeta cunoaşte viteze astronomice. Cât ai zice peşte, o piesă este gata. Iar cu puţintică răbdare, un car de imaginaţie şi altul de măiestrie – o lucrare manuală de toată frumuseţea. Este originală, irepetabilă, iar cea de o poartă – absolut irezistibilă.

„Lucrul manual este simţit de cel de îl face şi poartă o încărcătură de energie de nepreţuit. Ceea ce e facut la maşină este cu totul altceva. Mai ales acum, când există utilaje dintre cele mai performante. În lumea modei, tocmai lucrul manual este foarte preţuit,” spune Tatiana, sora cea mai mică.

Sunt surori, ambele studente şi ambele meşteriţe de prima clasă. Stau într-o garsonieră la Buiucani, de ani buni nu contează pe bani de la părinţi, îşi confecţionează cu mîinile proprii întreaga garderobă şi au toate şansele să cucerească acest oraş.

„Doar blugii şi lenjeria mi-o cumpăr. În rest, întreaga mea garderobă este confecţionată cu propriile mele mâini. Totul – începând cu accesurii şi terminând cu hainele de iarnă. Când aveam şase ani, o tot tachinam pe mămica să mă înveţe să croşetez. Pentru că ea ştia să împletească doar la andrele, a trebuit să aştept când voi merge la şcoală să învăţ croşeta, de la profesoara de educaţie tehnologică. Primele lucruşoare pe care mi le-am confecţionat au fost o geantă şi o bluziţă. Nu erau tocmai reuşite, dar le-am purtat cu mult drag. În general, hainele se confecţionează mai greu decât alte articole precum cuverturile sau feţele de masă. Trebuie să le mulezi după forma corpului. Pentru că nu au elasticitate,” spune Georgeta, cealaltă dintre sorurile meşteriţe.

Georgeta povesteşte că iniţial, când a venit la Chişinău, s-a înscris la o faculate de limbi străine, dar a simţit că nu este ceea ce şi-ar dori. A trebuit să întrerupă studiile, să lucreze un an în alt domeniu şi abia după aceasta să meargă la o facultate de profil artistic. Acum este mulţumită. Faculatea i-a dat siguranţă în mâini. Ştie exact ce are de făcut şi de aceae îi este simplu să lucreze. Treptat a contaminat-o şi pe sora cea mai mică, care nu prea manifesta interes pentru lucrul manual. Acum toate articolele de vestimentaţie sau accesorii le gândesc şi le confecţionează împreună.

Aceasta rochie neagră este cea mai tare piesă din colecţia Georgetei. O poartă, pe rand, ea si sora ei, precum şi alte cîteva tinere din Roma sau Milano. Le-a croşetat Georgeta, iar în Italia au ajuns graţie unei colaborări a meşteriţei moldovence cu o întreprindere din această ţară. Materie primă italiană de cea mai înaltă calitate plus dibăcia meşteriţelor moldovence şi ţinuta este gata. Ce-i drept, acolo costă sute dacă nu mii de euro. La meşter ajunge de zeci de ori mai puţin. „La acest moment sunt mulţumită. Pe urmă mai vedem. Multe dintre cunoştinţele noastre ne sugereajă să deschidem o afaceredupă încheierea studiilor . Ne gandim la un butic în care să vindem lucruri manuale. Nu ştiu dacă va fi posibil, dar ne-am dori. Cel mai mult imi doresc să ajung la o prezentare de modă la Milano. Nu neapărat cu o colecţie proprie, ci cel puţin să inspir aerul unui astfel de eveniment.”